The girl who leapt through time

Filmul a apărut în 2006 şi este mai degrabă un sequel la cartea cu acelaşi nume scrisă de Yasutaka Tsutsui (apărută în 1967) şi prezintă o fată care primeşte puterea de a călători prin timp, însă cu o poveste şi personaje diferite.
Makoto Konno este o adolescentă care obţine o putere misterioasă. Află de la mătuşa ei, Kazuko Yoshiyama (protagonista poveştii originale) că are puterea de a călători în timp. Makoto începe să se folosească prosteşte de această putere pentru a rezolva probleme.
Filmul a primit numeroase premii, printre care şi Japan Academy Prize for Animation of the Year.

Makoto trăieşte o viaţă liniştită alături de familia ei şi singurele ei probleme sunt notele mici la teste şi budinca ei, mâncată de sora ei mai mică. Mătuşa ei este un restaurator de artă la Muzeul Naţional Tokyo. Înt-o zi, Makoto descoperă un mesaj scris pe o tablă şi cade pe un obiect mic, asemănător cu o alună. Pe drumul pe casă, coborând panta care ducea spre casă, descoperă că nu mai are frâne şi este propulsată în faţa unui tren.
Dar ăsta e doar începutul. V-am făcut curioşi? ^^

Pe lângă personajele deja enumerate mai sus, în jurul lui Makoto mai umblă şi cei mai buni prieteni ai ei, ambii băieţi, Chiaki şi Kosuke. Aceasta obişnuieşte să joace baseball cu cei doi, aşa petrecându-şi majoritatea după- amiezilor.
Nu ştiu ce să zic, sincer. Mi-e frică să nu fac spoilere, ar fi şi mai crud decât filmul însuşi.

Ei bine, filmul este o avalanşă şi un amestec de sentimente, pur şi simplu te trece prin toate stările posibile. Eşti confuz la început, uimit puţin mai încolo, curiozitatea creşte şi dintr-o dată te trezeşti râzând de stângăcia lui Makoto sau de stupizenia momentului. Pe urmă urmează scenele "aww" care-ţi fac inima să se topească, scenele de "de unde ştie asta atât de multe? vorbeşte prea mult adevăr" şi momentele de pură disperare, când nu poţi decât să trăieşti momentul alături de personaj, să-ţi muşti buzele din cauza intensităţii momentului. Şi nu exagerez deloc.
Filmul ăsta a fost crud. A avut replici superbe, momente splendide şi un sfârşit măreţ. Arta este frumoasă, personajele par puţin ciudate, dar trece sentimentul după primeel 10 minute. Peisajele sunt frumoase, iar modul în care e portretizat totul... Frumos.
Îl recomand din toată inima mea, este scurt, are doar o oră jumate' şi este perfect dacă vrei să vezi o operă de artă. Japonezii ăştia ştiu cel mai bine cum să-şi facă loc în inima oamenilor. Ca să mai aduc un argument, din 10 premii importante la care a fost nominalizat acest film anime, a câştigat 9.

Remember.
"Time waits for no one".
Şi da, citatul e din acest anime.