Psihologia Culorilor

În timp ce culoarea a înconjurat lumea peste tot şi a supus-o influenţei sale din vremuri imemoriale, comparativ, numai recent, am fost capabili să producem şi să folosim culoarea atât de uşor, precum o facem astăzi. Înainte de sec. XIX numai un număr limitat de vopsele şi pigmenţi se cunoşteau şi acestea erau în principal de origine organică. Erau în acelaşi timp foarte scumpe, aşa încât fabricara culorii şi a materialelor decorative era prerogativul bogăţiei. Sute de mii de melci au fost sacrificaţi pentru ca un împărat roman să-şi poată purta roba de purpură în timp ce supuşii trebuiau să fie mulţumiţi cu bumbac sau lenjerie nealbită.
Numai în cadrul ultimei sute de ani această situaţie s-a schimbat material, la început cu sinteza vopselurilor de anilină, mai apoi cu derivatele cărbunelui şi cu oxizii metalici, astfel încât astăzi puţine lucruri pe care le facem au rămas la stadiul iniţial fără a fi vopsite, pictate sau colorate în parte sau în întregime.
Această folosire în creştere a culorilor, combinată cu competiţia şi în creştere între manufacturi pentru ridicarea vânzărilor a condus la o mare dezvoltare pe tărâmul psihologiei culorii. De exemplu, cei care produc zahăr ştiu că nu trebuie să păstreze produsul în ambalaj verde.
Culorile îşi au influenţa lor asupra noastră şi această influenţă este localizată în profunzimea materialului nostru fiziologic. În cazul lucrurilor pe care le cumpărăm suntem liberi să alegem conform preferinţelor proprii. Din această cauză producătorul trebuie să studieze, să se asigure că alegem produsele sale, preferându-l produselor celorlalţi competitori.
Dacă produsul său este zahărul atunci ştie că trebuie să îl împacheteze
în albastru, sau cel puţin să aibă undeva pe pachet predominant
albastru, că trebuie să evite cu orice preţ verdele, dar foarte probabil că
nu ştie de ce se face astfel. Totuşi, senzaţia fiziologică asociată culorii
albastru, este “dulceaţa”: verdele, pe de altă parte, este “astringent“ şi
cine ar prefera zahăr astringent? Liniile aeriene ai căror pasageri refuză
să coboare cu orce altă linie, fie că au cel mai mare record de siguranţă,
fie cea mai bună îndemânare (meserie), dar cauzele cresc dacă se
folosesc de serviciile unor buni consultanţi pentru culori.
Acolo unde culorile folosite în decorul interior au fost bine alese, tensiuni care
se asociază zborului, chiar şi la cei mai nepăsători pasageri impun mai
puţin stres nervos şi ajung la destinaţie într-o stare relaxată.
Cînd privim o pictură sau fotografii colorate, semnificaţia
psihologică a culorii apare de obicei mai puţin, deoarece mulţi alţi factori
sunt implicaţi – subiectul, echilibrul de forţe şi configuraţia, echilibrul
culorilor însăşi, educaţia şi exerciţiul celui care priveşte şi aprecierea
estetică a acestuia.
Uneori este posibil a deduce caracteristicile personalităţii pictorului
când acesta pune un mare accent pe 2-3 culori, de exemplu, obsesia lui
Gauguin pentru galben – dar în general, când sunt folosite multe culori
pentru a crea un întreg, determinînd dacă ne place sau nu , decât reacţia
psihologică la culorile respective.
În cazul unei singure culori, este posibil să fie mult mai specifică,
mai ales când culorile au fost alese cu exactitate, datorită directei lor
asocieri cu trebuinţele fiziologice şi psihologice, aşa cum este cazul în testul
color Luscher.
În acest caz preferinţa pentru o culoare şi nepreferinţa pentru o alta
semnifică ceva definit şi reflectă o stare sufletească existentă a
echilibrului glandular sau ambele aceste lucruri. Pentru a vedea cum
este posibil ca această relaţie să fie universală şi de ce există
independent de vârstă sex sau mediul cultural, e necesar să privim
înapoi, la lunga expunere a omului la culorile naturii.