Conectare
Căutare
Ultimele subiecte
Top postatori
Hontoni | ||||
Soul | ||||
winaxe | ||||
Rodari | ||||
express your self | ||||
Weasel | ||||
L.I.A. | ||||
phantom.miss | ||||
Morindrias | ||||
● Lene |
Statistici
Avem 34 membri înregistrațiCel mai nou utilizator înregistrat este: love18
Membrii nostri au postat un numar de 1907 mesaje în 633 subiecte
Cuvinte-cheie
Romania Istorie.Etimologie
Pagina 1 din 1
Romania Istorie.Etimologie
România este o ţară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică şi la ţărmul nord-vestic al Mării Negre.[3] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafaţa Deltei Dunării şi partea sudică şi centrală a Munţilor Carpaţi. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord şi est şi Republica Moldova la est, iar ţărmul Mării Negre se găseşte la sud-est.
De-a lungul istoriei, diferite porţiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componenţa sau sub administraţia Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus sau a celui Austro-Ungar.
România a devenit stat suveran în 1859 prin unirea dintre Ţara Românească şi Moldova condusă de Alexandru Ioan Cuza şi a fost recunoscută ca ţară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut extinderea teritorială maximă din istoria României (295.641 km2).
În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare (Întregită), sub presiunea Germaniei condusă de Hitler şi colaborarea guvernului pro-nazist condus de Gigurtu, a încetat să mai existe prin cedarea de teritorii Ungariei (nordul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) şi Uniunii Sovietice (Basarabia, Herţa şi Bucovina de nord). După abolirea regimului lui Antonescu de la 23 august 1944 şi întoarcerea armelor contra Puterilor Axei, România s-a alăturat Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Franţa şi Uniunea Sovietică) şi a recuperat nordul Transilvaniei, fapt definitivat prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947.
La momentul destrămării Uniunii Sovietice şi a înlăturării regimului comunist instalat în România (1989), ţara a iniţiat o serie de reforme economice şi politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) şi a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
România este o republică semi-prezidenţială. Este a noua ţară după suprafaţa teritoriului (238 391 km²) şi a şaptea după numărul populaţiei (peste 22 milioane locuitori)[4] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala ţării, Bucureşti, este şi cel mai mare oraş al ei şi al şaselea oraş din UE după populaţie (1,9 milioane locuitori). În 2007, oraşul Sibiu a fost ales Capitală Europeană a Culturii[5]. România este membru al NATO (din 29 martie 2004), al Uniunii Europene (de la 1 ianuarie 2007), al Uniunii Latine, al Francofoniei şi al OSCE.
Etimologie
Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus.[6]
Cel mai vechi indiciu referitor la existenţa numelui de „român” ar putea fi conţinut de Cântecul Nibelungilor: „Ducele Ramunch din ţara Valahilor/cu şapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei/ca păsările sălbatice, îi vedeai galopând”.[7] Ramunch ar putea fi o transliteraţie a numelui „Român” reprezentând în acest context un conducător simbolic al românilor.[8]
Scrisoarea lui Neacşu
Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „rumân/român” cunoscute în mod cert sunt conţinute în relatări, jurnale şi rapoarte de călătorie redactate de umanişti renascentişti din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimişi ai Sfântului Scaun, au călătorit în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că valahii „se numesc romani”.[9] Francesco della Valle scrie în 1532 că valahii „se denumesc romani în limba lor”. Mai departe, el citează chiar şi o scurtă expresie românească: „Sti rominest?”.[10] După o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înşişi „români” (romanesci).[11] Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Ţara Românească şi cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevăraţi urmaşi ai romanilor şi-şi numesc limba «româneşte», adică romana”.[12]
Mărturii suplimentare despre endonimul de „rumân/român” furnizează şi autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel, umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înşişi «Romuini»”.[13] Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiţi valahi, după italieni”,[14] în timp ce primatul şi diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se numesc romani”,[15] iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii româneşti ca: „Sie noi sentem Rumeni” şi „Noi sentem di sange Rumena”.[16]
Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu menţiunea „rumânesc” este conţinută de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: „... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus...”.[17] Denumirea Rumunense constituie o transliteraţie latinizantă a unei pronunţii slave pentru „rumânesc”. Deşi menţiunea Sclavino Rumunense s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanţa ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-lea–al XI-lea.
O hartă a ipoteticei Rumânii (România), datată 1855, realizată de Cezar Bolliac
Cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui de ţară este Scrisoarea lui Neacşu din 1521, ce conţine menţiunea cěra rumŭněskŭ (Ţeara Rumânească).
Miron Costin insistă asupra denumirii de „român, adică roman” ce o poartă românii din Principatele Române.[18] La fel, Constantin Cantacuzino explică pe larg în Istoria Ţării Rumâneşti originile şi semnificaţia denumirii de „român, românesc” dată Ţărilor Române. [19] Dimitrie Cantemir denumeşte în mod sistematic toate cele trei Principate locuite de români ca „Ţări Româneşti”.[20] Termenul de „România” în accepţiunea sa modernă este atestat documentar în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea.[21]
Până în secolul al XIX-lea au coexistat pentru spaţiul dintre Nistru şi Tisa denumirile de „Rumânia” şi „România”, precum şi endonimul „rumâni” alături de „români”, forma scrisă cu „u” fiind predominantă.[22] Din termenul „rumân” s-a format la finele secolului XVIII exonimul modern a poporului român şi a statului român în cazul principalelor limbi europene: „Rumänen/Rumänien” (germană), „Roumains/Roumanie” (franceză), „Rumanians/Rumania” (denumirea învechită din engleză), „Rumuni/Rumunija” (în sârbă; totuşi, în cazul românilor timoceni s-a păstrat exonimul de „vlahi”, vechiul exonim al tuturor românilor[23], până în ziua de azi, chiar dacă se autodefinesc în limba maternă drept „rumâni”[24][25]) etc. În ultimele decenii, în mai multe limbi s-a trecut la înlocuirea formei care derivă din „rumân” în cea care derivă din „român”. Astfel, în limba engleză forma „Rumania” a fost în locuită cu „Romania”. În limba italiană denumirea „Rumania” a fost înlocuită cu „Romania”, iar în limba portugheză se folosesc formele „Romenia” (pentru a desemna statul român) şi „Romeno” pentru a desemna poporul român.[22]
Istorie
Prin istoria României se înţelege, în mod convenţional, istoria regiunii geografice româneşti, a popoarelor care au locuit-o precum şi a statului Român modern. Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuşi drumul parcurs de aceasta, este problema originilor.[26][27][28][29] Astfel, originile românilor sunt disputate, existând mai multe teorii.[30]
Dacia şi Imperiul Roman
Pentru detalii, vezi: Daci şi Dacia romană.
Se consideră că triburile creatoare ale culturii bronzului pe teritoriul României aparţin grupului indo-european al tracilor.[31][32][33] Strabon în „Geografia” menţiona că geţii aveau aceeaşi limbă cu tracii, iar dacii aceeaşi limbă cu geţii.[34] Totuşi, prima relatare despre geţi aparţine lui Herodot.[35][36] Cucerirea Daciei de către romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoşii poporului român.[37] După ce Dacia a devenit provincie a Imperiul Roman s-au impus elemente de cultură şi civilizaţie romană, inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.[38][39][40]
Decebal
Columna lui Traian
Pe baza informaţiilor din inscripţia de la Dionysopolis[41][42][43] şi de la Iordanes, se ştie că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.[44][45] În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi.[46] După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate.[47] Nucleul statal se menţine în zona munţilor Şureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus şi Coryllus.[48] Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale sub Decebal.[49] În această perioadă se menţin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.[50] Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană.[51]
Mai multe gasiti pe : http://ro.wikipedia.org/wiki/Romania
De-a lungul istoriei, diferite porţiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componenţa sau sub administraţia Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus sau a celui Austro-Ungar.
România a devenit stat suveran în 1859 prin unirea dintre Ţara Românească şi Moldova condusă de Alexandru Ioan Cuza şi a fost recunoscută ca ţară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut extinderea teritorială maximă din istoria României (295.641 km2).
În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare (Întregită), sub presiunea Germaniei condusă de Hitler şi colaborarea guvernului pro-nazist condus de Gigurtu, a încetat să mai existe prin cedarea de teritorii Ungariei (nordul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) şi Uniunii Sovietice (Basarabia, Herţa şi Bucovina de nord). După abolirea regimului lui Antonescu de la 23 august 1944 şi întoarcerea armelor contra Puterilor Axei, România s-a alăturat Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Franţa şi Uniunea Sovietică) şi a recuperat nordul Transilvaniei, fapt definitivat prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947.
La momentul destrămării Uniunii Sovietice şi a înlăturării regimului comunist instalat în România (1989), ţara a iniţiat o serie de reforme economice şi politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) şi a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
România este o republică semi-prezidenţială. Este a noua ţară după suprafaţa teritoriului (238 391 km²) şi a şaptea după numărul populaţiei (peste 22 milioane locuitori)[4] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala ţării, Bucureşti, este şi cel mai mare oraş al ei şi al şaselea oraş din UE după populaţie (1,9 milioane locuitori). În 2007, oraşul Sibiu a fost ales Capitală Europeană a Culturii[5]. România este membru al NATO (din 29 martie 2004), al Uniunii Europene (de la 1 ianuarie 2007), al Uniunii Latine, al Francofoniei şi al OSCE.
Etimologie
Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus.[6]
Cel mai vechi indiciu referitor la existenţa numelui de „român” ar putea fi conţinut de Cântecul Nibelungilor: „Ducele Ramunch din ţara Valahilor/cu şapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei/ca păsările sălbatice, îi vedeai galopând”.[7] Ramunch ar putea fi o transliteraţie a numelui „Român” reprezentând în acest context un conducător simbolic al românilor.[8]
Scrisoarea lui Neacşu
Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „rumân/român” cunoscute în mod cert sunt conţinute în relatări, jurnale şi rapoarte de călătorie redactate de umanişti renascentişti din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimişi ai Sfântului Scaun, au călătorit în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că valahii „se numesc romani”.[9] Francesco della Valle scrie în 1532 că valahii „se denumesc romani în limba lor”. Mai departe, el citează chiar şi o scurtă expresie românească: „Sti rominest?”.[10] După o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înşişi „români” (romanesci).[11] Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Ţara Românească şi cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevăraţi urmaşi ai romanilor şi-şi numesc limba «româneşte», adică romana”.[12]
Mărturii suplimentare despre endonimul de „rumân/român” furnizează şi autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel, umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înşişi «Romuini»”.[13] Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiţi valahi, după italieni”,[14] în timp ce primatul şi diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se numesc romani”,[15] iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii româneşti ca: „Sie noi sentem Rumeni” şi „Noi sentem di sange Rumena”.[16]
Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu menţiunea „rumânesc” este conţinută de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: „... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus...”.[17] Denumirea Rumunense constituie o transliteraţie latinizantă a unei pronunţii slave pentru „rumânesc”. Deşi menţiunea Sclavino Rumunense s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanţa ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-lea–al XI-lea.
O hartă a ipoteticei Rumânii (România), datată 1855, realizată de Cezar Bolliac
Cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui de ţară este Scrisoarea lui Neacşu din 1521, ce conţine menţiunea cěra rumŭněskŭ (Ţeara Rumânească).
Miron Costin insistă asupra denumirii de „român, adică roman” ce o poartă românii din Principatele Române.[18] La fel, Constantin Cantacuzino explică pe larg în Istoria Ţării Rumâneşti originile şi semnificaţia denumirii de „român, românesc” dată Ţărilor Române. [19] Dimitrie Cantemir denumeşte în mod sistematic toate cele trei Principate locuite de români ca „Ţări Româneşti”.[20] Termenul de „România” în accepţiunea sa modernă este atestat documentar în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea.[21]
Până în secolul al XIX-lea au coexistat pentru spaţiul dintre Nistru şi Tisa denumirile de „Rumânia” şi „România”, precum şi endonimul „rumâni” alături de „români”, forma scrisă cu „u” fiind predominantă.[22] Din termenul „rumân” s-a format la finele secolului XVIII exonimul modern a poporului român şi a statului român în cazul principalelor limbi europene: „Rumänen/Rumänien” (germană), „Roumains/Roumanie” (franceză), „Rumanians/Rumania” (denumirea învechită din engleză), „Rumuni/Rumunija” (în sârbă; totuşi, în cazul românilor timoceni s-a păstrat exonimul de „vlahi”, vechiul exonim al tuturor românilor[23], până în ziua de azi, chiar dacă se autodefinesc în limba maternă drept „rumâni”[24][25]) etc. În ultimele decenii, în mai multe limbi s-a trecut la înlocuirea formei care derivă din „rumân” în cea care derivă din „român”. Astfel, în limba engleză forma „Rumania” a fost în locuită cu „Romania”. În limba italiană denumirea „Rumania” a fost înlocuită cu „Romania”, iar în limba portugheză se folosesc formele „Romenia” (pentru a desemna statul român) şi „Romeno” pentru a desemna poporul român.[22]
Istorie
Prin istoria României se înţelege, în mod convenţional, istoria regiunii geografice româneşti, a popoarelor care au locuit-o precum şi a statului Român modern. Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuşi drumul parcurs de aceasta, este problema originilor.[26][27][28][29] Astfel, originile românilor sunt disputate, existând mai multe teorii.[30]
Dacia şi Imperiul Roman
Pentru detalii, vezi: Daci şi Dacia romană.
Se consideră că triburile creatoare ale culturii bronzului pe teritoriul României aparţin grupului indo-european al tracilor.[31][32][33] Strabon în „Geografia” menţiona că geţii aveau aceeaşi limbă cu tracii, iar dacii aceeaşi limbă cu geţii.[34] Totuşi, prima relatare despre geţi aparţine lui Herodot.[35][36] Cucerirea Daciei de către romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoşii poporului român.[37] După ce Dacia a devenit provincie a Imperiul Roman s-au impus elemente de cultură şi civilizaţie romană, inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.[38][39][40]
Decebal
Columna lui Traian
Pe baza informaţiilor din inscripţia de la Dionysopolis[41][42][43] şi de la Iordanes, se ştie că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.[44][45] În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi.[46] După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate.[47] Nucleul statal se menţine în zona munţilor Şureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus şi Coryllus.[48] Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale sub Decebal.[49] În această perioadă se menţin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.[50] Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană.[51]
Mai multe gasiti pe : http://ro.wikipedia.org/wiki/Romania
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|
18/7/2013, 07:53 Scris de Vizitator
» Marvel Avengers Alliance
4/6/2013, 08:33 Scris de Vizitator
» ^ S P A M ^
12/4/2013, 14:48 Scris de Rodari
» S-a dovedit stiintific: MOARTEA NU EXISTA!
12/4/2013, 14:46 Scris de Rodari
» F1
12/4/2013, 14:36 Scris de Rodari
» Care a fost cea mai amuzanta intamplare din copilaria voastra?
12/4/2013, 14:34 Scris de Rodari
» Prison Break (2005–2009)
12/4/2013, 14:26 Scris de Rodari
» Fazan
12/4/2013, 14:18 Scris de Rodari
» Ce ai face daca?
12/4/2013, 14:16 Scris de Rodari